Con Dao: Pionier în turismul ecologic și insulele fără deșeuri din Asia de Sud-Est

Care insule din Asia de Sud-Est devin laboratoare vii?

Vulnerabilitatea teritoriilor insulare din Asia de Sud-Est a fost pusă în evidență de modelul tradițional de turism masiv, care prioritarizează fluxul nelimitat de vizitatori în detrimentul echilibrului ecologic. Pentru a contracara problemele generate de presiunea excesivă și degradarea mediului, aceste teritorii periferice adoptă noi paradigme de guvernare. Trecerea de la creșterea prin volum a dus la transformarea clusterelor de insule mici din Vietnam, Thailanda și Filipine în laboratoare vii gestionate. Acest lucru a devenit posibil prin implementarea sistemelor descentralizate de energie regenerabilă, limitarea capacității de primire și introducerea de sisteme avansate de managementul deșeurilor.

Pentru zeci de ani, strategiile naționale de dezvoltare au tratat teritoriile insulare ca motoare ale migrației recreative cu densitate ridicată și randament scăzut. Traiectoriile economice ancorate la fluxul nelimitat de pasageri au fost proiectate prin hub-uri masive de turism precum Phuket, Bali și Boracay, creând gâturi de sticlă ecologice care au compromis în cele din urmă activele naturale care stau la baza atractivității lor.

Coridoarele comerciale intense au impus sarcini nesustenabile pe acviferele costiere nesupervizate, zonele litorale fragile au fost inundate cu refuzuri nesegregate, iar infrastructura municipală a fost blocată în modele operaționale cu intensitate mare de carbon.

În centrul acestei degradări structurale se află penalizarea energetică arhipelagică, cunoscută ca „multiplicatorul de insulă”. Istorice, insulele off-grid plăteau de trei la cinci ori mai mult pentru o unitate de electricitate de bază comparativ cu rețelele metropolitane de pe continent. Această diferență era cauzată de costurile maritime ale transportului maritim, ineficiența termică a unităților mici de generare și riscurile logistice asociate cu transportul dieselului rafinat și uleiului combustibil greu prin ape imprevizibile.

Vulnerabilitatea sistemică a acestui paradigmă bazat pe volum a fost expusă prin închiderile de mediu impuse de stat în toată regiunea, cel mai notabil fiind închiderea temporară de reabilitare a Boracay în 2018 și închiderea de conservare pe mai mulți ani a Golfului Maya în Thailanda. Aceste crize au demonstrat că limitele proactive de capacitate de primire nu pot fi înlocuite prin remedieri post-factum.

În Arhipelagul Côn Đảo în Vietnam, Arhipelagul Koh Mak în Thailanda și Provincie Siquijor în Filipine. În loc de a funcționa ca sateliți periferici ai piețelor comerciale de pe continent, aceste insule mici sunt operate ca terenuri de testare reglementare.

Emulând cadrul de laborator viu din Astypalaia în Marea Egeu de Sud, aceste comunități din Asia de Sud-Est demonstrează că turismul insular sustenabil poate fi realizat prin infrastructură distribuită, cote statutare și fluxuri materiale în circuit închis.

În Vietnam, Arhipelagul Côn Đảo se află la aproximativ 185 kilometri sud de Orașul Vũng Tàu și este administrat direct ca un district în cadrul Provinciei Bà Rịa–Vũng Tàu. Arhipelagul cuprinze șaisprezece insule, cu Côn Sơn servind ca hub principal pentru viața administrativă, monumentele istorice și locuirea comercială.

Accesul este canalizat prin două rute arteriale stric monitorizate: zboruri regionale programate care pleacă de la Aeroportul Internațional Tân Sơn Nhất din Ho Chi Minh City către Aeroportul Cỏ Ống, și ferari pasageri cu viteză ridicată care navighează direct de la terminalele de ferari din Vũng Tàu către Portul Bến Đầm.

Prin această separare geografică, Côn Đảo a fost poziționat ca teren de testare național pentru directivele economiei circulare, structurate prin decizii formale ale Comitetului Popular al Provinciei Bà Rịa–Vũng Tàu.

Laboratorul viu desemnat al Thailandei este Arhipelagul Koh Mak, situat în Golful de Est al Thailandei între Koh Chang și Koh Kood în Provincie Trat. Operat sub supravegherea administrativă a Organizației Administrative a Subdistricțului Ko Mak, activitatea socio-economică a insulei joase este centrată pe așezările costiere din Ao Nid și Ao Kao.

Conectivitatea cu Bangkok necesită tranzit terestru până la Orașul Trat, urmat de lansuri maritime de pasageri cu viteză ridicată care pleacă din Cheiul Laem Ngop.

Koh Mak a fost desemnat ca locație flagship pentru Zonă Desemnată pentru Administrarea Turismului Sustenabil (DASTA Area 2), prin care insula a fost modelată ca destinație cu emisii reduse prima dată auditată formal în țară.

În Filipine, experimentul de laborator viu în Central Visayas este ancorat de provincie insulară Siquijor.

Care e laboratorul viu al Thailande?

Amplasată sud de Bohol și sud-est de Negros Oriental, operațiile municipale sunt direcționate prin bandă de turism din San Juan, districtul agricol estic din Maria și portul principal din Siquijor.

Insula se bazează pe conexiuni maritime pentru pasageri și mărfuri rutate prin Orașul Dumaguete și Orașul Cebu. Siquijor servește ca teren de testare principal al țării pentru Resursele Energetice Distribuite Off-Grid și gestionarea comunitară a deșeurilor fără deșeuri.

Spargerea dependenței istorice de combustibilii fosili importati este identificată ca cerința centrală a decarbonizării arhipelagice.

De zeci de ani, modelele utilitare insulare erau constrânse de planificare fiscală pe termen scurt, lasând comunitățile dependente de uleiul combustibil greu, generatoarele diesel și subvențiile statutare regresive ale combustibililor.

În Filipine, generarea de energie off-grid era istoric atribuită Grupului de Utilități de Putere Mică al Corporației Naționale de Energie (NPC-SPUG). Deoarece costurile operaționale semnificative erau în mod obișnuit suferite de generarea diesel în teritorii îndepărtate, energia îndepărtată era subvenționată sub structuri regulatorii naționale prin Taxa Universală pentru Electrificare Misionară (UCME), protejând consumatorii de costul complet al generării cu combustibil termic.

Pe Siquijor, distribuția energiei este gestionată de Cooperativa Electrică a Provinciei Siquijor (PROSIELCO), de la care capacitatea este achiziționată de producători independenți de energie termică care funcționează cu motoare bunker-C și diesel.

Această structură a creat o expunere economică severă; panouri de lumină la nivel de insulă în bandă turistică din San Juan erau declanșate regulat de creșteri ale prețului petrolului la nivel global și defecțiunile mecanice ale plantelor locale de energie.

Pentru a aborda aceste vulnerabilități, o tranziție energetică curată ancorată în municipalitatea Maria a fost inițiată de Departamentul de Energie al Filipinelor împreună cu Administrația Națională de Electrificare și dezvoltatorii de proiecte privați. Un sistem fotovoltaic solat montat la sol împereche cu un sistem de stocare energetică cu baterii a fost introdus de proiect, conectat direct la rețeaua de distribuție a PROSIELCO.

Frecvența rețelei este stabilizată și generarea scumpă cu diesel este compensată de această instalare, izolând capacitatea operațională de vârf de șocurile combustibilului importat.

Simultan, matrice solare acoperiș la scară comercială au fost instalate de rezorurile boutique în San Juan prin scheme de măsurare netă, folosind microrețele regenerabile descentralizate pentru a reduce prelevarea comercială în timpul zilei pe rețeaua locală.

Pe Koh Mak, o abordare comunitară descentralizată a fost aleasă de DASTA în loc de o singură plantă solară mare. Lucrând cu administratorii subdistricțului și operatorii de rezoruri, agentul a facilitat implementarea matricelor fotovoltaice acoperiș distribuite peste birouri municipale, cheiuri publice și bungalouri privați. Susținute de sisteme de măsurare intelligentă instalate de Agenția de Promovare a Economiei Digitale a Thailandei, facilitățile de stocare la rece și plantele de purificare a apei prin osmoză inversă sunt alimentate de aceste instalări solare în orele de vârf din timpul zilei, maximizând auto-consumul solar local și reducând amprenta de carbon a insulei.

Decarbonizarea generării electricității creează o bază curată pentru transportul insular. Pe insule mici unde rețelele de drumuri sunt scurte și închise, flotele de micro-mobilitate sunt bine potrivite pentru electrificare. În Côn Đảo, reguli stricte de transport verde au fost introduse de autoritățile provinciale din Bà Rịa–Vũng Tàu ca parte a strategiei lor de dezvoltare sustenabilă.

Flote de șurtele de pasageri electrice și vanuri electrice cu viteză redusă au fost implementate sistematic de guvernarea districtului de-a lungul coridorului drum costier care leagă Portul Bến Đầm și Aeroportul Cỏ Ống cu orașul Côn Sơn.

Zgomotul de-a lungul drumului a fost redus și emisiile de gaz de epuizare semnificative lângă parcurile naționale sensibile au fost diminuate.